A trecut mai bine de o săptămână de la Festivalul Naţional de Tehnologii Informatice pe care l-am organizat (GREPIT) împreună cu Asociaţia P2P EVO. Lucrurile au revenit la normal şi cred că mă simt uşurat că a trecut festivalul deoarece mă pot axa pe dezvoltarea altor proiecte, împreună cu asociaţia, cum ar fi şi grupul de studiu în domeniul tehnologiilor web, pe care l-am început pe 21 septembrie.
Viitorul acestui proiect, care se desfăşoară în Botoşani, este în mâiniile lui Andrei Avadanei, câştigătorul premiului I la GREPIT 4, secţiunea design şi dezvoltare web. Eu, am început să ţin şedinţele de studiu şi voi continua pe durata întregii săptămâni, apoi totul depinde de Andrei şi de devotamentul lui la acest proiect.
Fac o mică paranteză şi vă mărturisesc că sunt foarte… foarte bucuros că după 3 ediţii de GREPIT, avem şi un câştigător de pe plaiurile mioritice, dar mai mare îmi este bucuria că este un tănăr care munceşte, care se străduieşte să devină din ce în ce mai bun în cea ce face, dar în acelaşi timp, îşi păstrează modestia şi bunul simţ, care caracterizează un om bun.
Revenind la grupul de studiu, acesta se dovedeşte a fi o şansă pentru câţiva tineri ca să înveţe şi să schimbe experienţe în acest domeniu.
La prima întâlnire au participat cam 18 de tineri, la a doua 8. Sunt învăţat cu acest lucru şi mi se pare corect ca cel care nu vrea să înveţe sau crede că locul lui nu este în acest grup de studiu, să renunţe. Lăsaţi omul să facă ce vrea!
Sper din toată inima ca acest proiect să continue cât mai mult şi atunci când vom avea GREPIT 5, participaţii de la grup să participe şi ei la concurs şi să se vadă munca depusă de cei implicaţi în acest proiect.
Vă urez succes în continuare!
Al vostru,
Doru


