Jurnalul lui Doru Ștefănescu

Îmi place să călatoresc. Aş vrea să pot călători în fiecare zi, să uit tot ce însemnă prezent şi trecut. Aş vrea să-mi iau rucsacul, să mă urc în primul tren şi să-mi încep călătoria. Defapt aşa a şi început călătoria mea. M-am urcat într-un tren spre Bucureşti. Aveam 18 ani, eram visător, idealist, speriat, plin de speranţe şi credeam că ştiu totul.

De atunci au trecut 2 ani şi jumătate. Am realizat că degeaba eşti visător dacă nu ai o “doză” mare de realism. E bine să fii visător, noaptea.

În acest timp am făcut o mulţime de compromisuri pe care nu credeam că am să le fac. Învaţă să faci compromisuri, dar unul cât mai bun, dacă se poate spune aşa. E imposibil să nu faci compromisuri. Fii realist şi încearcă să întelegi asta.

Am început să gândesc mai raţional şi să fac alegeri cât mai raţionale. Am încetat să mai fiu speriat. Sunt înfricoşat de viitor. Acum am mai multe speranţe. Am devenit idealist în gânduri şi raţional în fapte.

Călătoria continuă. Sunt multe staţii pe care trebuie să le vizitez. Sunt mulţi oameni pe care trebuie să-i cunosc. Sunt multe lucruri pe care trebuie, şi vreau, să le mai învăţ. Ştiu că visele nu pot muri, de aceea voi continua călătoria plin de speranţe.

Drum bun şi poate ne întâlnim în tren.

Al vostru,
Doru

Tags: idei, Personale