Stai în parc şi aştepţi să treacă timpul. Un bătrân trece pe lângă tine şi se plânge de bătrâneţe. Imediat după el trece un adolescent care răde şi face glume fără sens. Auzi tot felul de înjurături, tot felul de cuvinte indecente care, parcă, formează o “leaşpă”. Trece un grup de tineri, unul scuipă seminţe, altul fredonează o melodie pe care o aude la difuzorul telefonului şi altul îţi zice:”ooo viaţa meaaaa nu e ca a taaa”. Îţi îndrepţi priverea către papucii prăfuiţi şi te întrebi: “De ce schimbare avem nevoie?” E logic că avem nevoie de o schimbare, dar care?
Noi, tinerii, trebuie să ne schimbăm. Avem formată o parte din personalitate şi cred că e timpul să “îndreptăm” ce a “crescut” rău. Haideţi să începem să ne privim pe noi înşine, să ne analizăm, să fim sinceri cu propria persoană. Când vom începe să admitem proprile greşeli, vom începe să înţelegem şi pe alţii. Atunci va începe o schimbare, la o scară mică, dar o schimbare reală, nu una superficială.
Când vom începe să renunţăm la modelele superficiale pe care le găsim în reviste, pe internet sau la TV, vom avea o altă schimbare, ceva mai mare de data aceasta. Doar ştii că modelul tău nu dă doi bani pe tine, atunci de ce gândeşti iraţional? E anturajul? Renunţă la el. Te va abandona cu prima ocazie.
Degeaba eşti “cool” dăcă nu ai cunoştinţe de bun simţ şi o cultură generală solidă. Fii dur cu tine dacă vrei să devii cineva. Fii dur cu tine, dacă vrei să ajungi să ai un caracter bun.
Acum să ne întoarcem puţin la superficialitate. Când am recunoscut că judecăm greşit oamenii? Când am recunoscut ultima dată că spunem adevărul pe jumătate ca să scapăm de o problemă? Când am iertat ultima dată pe cineva care ne-a greşit? De câte ori îi aducem aminte lui X că l-am iertat? Chiar nu putem fi sinceri cu noi înşine?
Nu-i aşa că afişăm tot timpul măşti superficiale în spatele cărora ne ascundem?
Orice am face nu le putem îndepărta total. Le ascudem cât de mult putem. Unii le poartă cu mândrie, alţii reuşesc să rupă bucăţi din ele, dar rămânem cu “cicatricii”. E instinctul nostru. E o “genă” asucunsă undeva în ADN. Viaţa e un teatru. Suntem actori şi uneori jucăm atât de bine, încât merităm un Oscar pentru fiecare mască. Nu cred că ar trebui să ne mândrim cu asta.
Haideţi să fim mai sinceri cu noi înşine şi poate vom reuşi să schimbăm ceva în jurul nostru. E un pas mic, poate neînsemnat, dar schimbarea adevărată începe de la noi, fără PR-işti şi fără publicitate.
Haideţi să fim duri cu noi înşine şi să renunţăm la anturajele care nu ne aduc nici un beneficiu. Haideţi să citim mai mult. Haideţi să ne creăm o cultură generală solidă. Haideţi să fim priviţi ca nişte ciudaţi. Haideţi să fim o schimbare reală.
Al vostru,
Doru