de MARINA STANCIU ( poezie preluată de pe www.luceafărul.net )
Afară plouă, plouă iar, / Monoton bat în geam stropii mici. / Natura parcă ne oferă-n dar / O lume cu framec de licurici.
Dar nimeni nu o vede… / Toţi dorm sau numai stau cu ochii-nchişi. / Doar ea nu doarme, stă de veghe / La capul lui, un înger cu ochi căprui deschişi.
Cu ochi căprui, aripi de nea, / Suflet curat şi de iubire plin. / Îţi vine-a crede că ea e-o stea, / Căzută pe pămînt din cer senin.
…
Cu cîtă dragoste-l priveşte, cum doarme neatins, / Cum liniştea plăpîndă în piept i-se aşează, / Cuprins de somnul dulce, el îi zîmbeşte-n vis, / Iar luna, lumina pe faţă i-o revarsă.
În clipa scurtă, de-ndoieli cuprinsă, / Se gîndeşte: oare cine-i înger dintre noi? / Din bănuieli trezită, de mîna lui atinsă, / Se simte parcă singură – albină fără roi.
Era cîndva rebelă, zbura unde dorea / Şi nu era o colivie care s-o ţie ‘nchisă. / Acum e-nlănţuită, ce sa-ntîmplat cu ea? / Cine tendinţa spre libertate îi stinse?
Un zîmbet din privire, o chemare, / Şi iat-o de mreaja dragostei cuprinsă. / Ce a fost, ce e şi ce să fie cu el oare? / E gîndul ce mereu o tot frămîntă.
Nimic în viaţa asta rost nu are, / Decît ca el de rele să fie păzit… / Iar sufletu-i frămîntă o singură întrebare: / Îngerii iubesc, dar oare pot ei fi iubiţi?
Nu mai importă … chiar lasă… / Întreaga viaţă despre ea, el să nu ştie. / Ea vrednică-i va fi, chiar dacă lui nu-i pasă, / Căci fără el întreaga lume e pustie!
…
Iubiţi fiinţele ce sunt mereu aproape! / Ce îngeri păzitori în viaţă sînt. / Iubiţi pe cei ce vă iubesc! … şi poate / Nu vor mai fi îngeri trişti în cer şi pe pămînt.