Judeţul Botoşani încă mai păstrează urme ale istoriei comuniste. Strada “7 Aprilie” este o mărturie în acest sens. Potrivit istoricului Ionel Bejenariu, muzeograf la Muzeul Judeţean Botoşani, strada respectivă a fost denumită astfel pentru a marca un eveniment deosebit de important în viaţa istorică a judeţului.

Anume că, pentru o zi, 7 aprilie, judeţul a fost declarat Republica Socialistă Sovietică. “Pentru cei care nu ştiu, în ziua de 7 Aprilie, judeţul nostru a fost declarat Republica Socialistă Sovietică Botoşani. Judeţul Botoşani a fost primul eliberat de ruşi (n.r. 7 aprilie), în urma celui de-al doilea Război Mondial, înainte de 23 august. Restul ţării era ocupat de nemţi. La conducere a ajuns un primar evreu, Artberger, care şi-a schimbat numele în Emil Ardeleanu. Acesta a propus generalilor sovietici ca Botoşaniul să devină Republică Sovietică. A doua zi, pe 8 aprilie, au venit comuniştii de la Bucureşti, în frunte cu Ana Pauker şi Teoharie Georgescu. I-au adunat pe toţi comuniştii în sala fostului Teatru Leonard, actualul Cinema Luceafărul şi i-au apostrofat, determinîndu-i să renunţe la titulatura în cauză”, ne-a informat ieri istoricul Ionel Bejenariu. Odinioară, strada “7 Aprilie” era o zonă importantă pentru Botoşani, acolo existînd o autogară, piaţă şi zeci de magazine.

Majoritatea locuitorilor erau evrei, care însă, pe parcursul anilor au părăsit ţara. Actualmente pe strada cu pricina zac un depozit de materiale de construcţii, o spălătorie auto şi o benzinărie.

Surse:

• Evenimentul de Botoşani ;
• Blogul de ştiri al Naţionaliştilor Autonomi din Timişoara .

Dar nimeni nu o vede… / Toţi dorm sau numai stau cu ochii-nchişi. / Doar ea nu doarme, stă de veghe / La capul lui, un înger cu ochi căprui deschişi.

Cu ochi căprui, aripi de nea, / Suflet curat şi de iubire plin. / Îţi vine-a crede că ea e-o stea, / Căzută pe pămînt din cer senin.

…

Cu cîtă dragoste-l priveşte, cum doarme neatins, / Cum liniştea plăpîndă în piept i-se aşează, / Cuprins de somnul dulce, el îi zîmbeşte-n vis, / Iar luna, lumina pe faţă i-o revarsă.

În clipa scurtă, de-ndoieli cuprinsă, / Se gîndeşte: oare cine-i înger dintre noi? / Din bănuieli trezită, de mîna lui atinsă, / Se simte parcă singură – albină fără roi.

Era cîndva rebelă, zbura unde dorea / Şi nu era o colivie care s-o ţie ‘nchisă. / Acum e-nlănţuită, ce sa-ntîmplat cu ea? / Cine tendinţa spre libertate îi stinse?

Un zîmbet din privire, o chemare, / Şi iat-o de mreaja dragostei cuprinsă. / Ce a fost, ce e şi ce să fie cu el oare? / E gîndul ce mereu o tot frămîntă.

Nimic în viaţa asta rost nu are, / Decît ca el de rele să fie păzit… / Iar sufletu-i frămîntă o singură întrebare: / Îngerii iubesc, dar oare pot ei fi iubiţi?

Nu mai importă … chiar lasă… / Întreaga viaţă despre ea, el să nu ştie. / Ea vrednică-i va fi, chiar dacă lui nu-i pasă, / Căci fără el întreaga lume e pustie!

…

Iubiţi fiinţele ce sunt mereu aproape! / Ce îngeri păzitori în viaţă sînt. / Iubiţi pe cei ce vă iubesc! … şi poate / Nu vor mai fi îngeri trişti în cer şi pe pămînt.