Îndrăgesc de mult timp muzica folk, dar o melodie mai faină ca asta, nu cred că am mai ascultat până acum.
În urmă cu câteva luni, vorbeam cu Radu şi Ionuţ, despre industria muzicală din România. Atunci ziceam că nu există decât câteva persoane care fac muzică de calitate. Dacă stau acum şi mă gândesc, sunt multe, doar că nu prea sunt promovate, din cauza multitudinii de stiluri muzicale.
Eu am aflat din greşeală de Zoia, dar am aflat:D.
Nu mă interesează că unul ascultă rock, folk, pop, manele, simfonică, atât timp cât nu deranjează pe cei din jurul său. Dacă vrei să asculţi un stil, ori ascultă-l cu cineva care îţi împărtăşeşte stilul, ori ascultă-l la căşti. Poluarea fonică este la fel de dureroasă ca orice alt tip de poluare.
M-am legat de stilurile muzicale ca să pot trece la o alta idee.
Cred că s-a ajuns la o poluare cu “supărare” în România. Toţi suntem supăraţi pe România, pe lume, pe sistemul corupt, pe vecini, pe fraţi etc., şi uităm să privim în jur, să vedem frumuseţea ce ne înconjoară, să apreciem o muzică bună, un gând bun, o faptă bună.
Suntem căzuţi într-o extremă cenuşie: nu facem nici rău, dar nici bine. Ne place doar să comentăm, să vedem răul din jurul nostru.Probabil că este timpul să fim schimbarea care vrem să o vedem în jurul nostru, asta parafrazându-l pe Ghandi.
Închei cu nişte versuri din melodie: “Vino aici! Tu doar închide ochii şi lasă-te pe umărul meu. Închide ochii şi lasă-mi mie tot ce e greu.”



